miercuri, 16 august 2017

START UP NATION 2017 - Aplicatii hazlii

   In cadrul aplicatiilor on-line pentru programul Start Up Nation 2017, se evidentiaza foarte lesne dorinta apriga a multor aplicanti de a obtine punctaj maxim, criteriu esential pentru finantare. Avand in vedere ca suma maxima nerambursabila ce poate fi obtinuta pe fiecare aplicant este de 200000 ron, adica cca 44500 Euro, iar activitatile de productie au cel mai mare numar de puncte, antreprenorii noi s-au aruncat efectiv pe obtinerea unui punctaj cat mai mare fara sa mai tina seama de sustenabilitatea proiectului. Astfel au aparut proiecte care creeaza 43 de locuri de munca, altele cu 20 de locuri de munca noi, altele cu 10 locuri de munca noi. Aceste proiecte ori au fost depuse in bataie de joc ori cei care au aplicat nu au au intocmit un buget in viata lor. De ce spunem asta?  Costurile pentru angajator pentru un salariu minim in Romania sunt de cca 1787 lei/luna. Deci pentru 10 locuri de munca, pe un an de zile costurile sunt de cca 214440 ron, adica mai mult decat maximul acordat prin program. Practic, cu banii din proiect nu pot achita nici macar salariile, ce sa mai vorbim de achizitii si cheltuieli conexe. In acest context, ne punem intrebarea: cate proiecte din cele cca 19000 proiecte depuse sunt cu adevarat serioase?  De asemenea se constata un aflux foarte mare de proiecte avand cod caen productie. Ce activitate de productie poate fi demarata cu 44000 Euro??? Greu de crezut ca o activitate serioasa de productie se poate realiza cu 44000 Euro. Sa nu mai spunem ca peste 60% din proiecte au fost depuse in ultima zi. Prin urmare, cei care evalueaza proiectele vor avea mult de furca, pentru a identifica proiectele cu adevarat finantabile si sustenabile.

Ion Colindeata
Project Manager & Exp. Dezv. Antreprenoriala